Top 5 Alternative la WhatsApp în 2024 – Confidențiale și sigure
Cu peste 1 miliard de utilizatori din 180 de țări, WhatsApp este cea mai apreciată aplicație de mesagerie din lume.
Achiziționarea companiei WhatsApp de către Facebook în 2014 îngrijorat experții în materie de confidențialitate și utilizatorii cu băgare de seamă. Toate acestea, pentru că Facebook și aplicațiile sale de terță parte au fost implicate în mai multe încălcări ale securității care au dus la scurgerea informațiilor personale de la mii de utilizatori. Cu toate acestea, WhatsApp a insistat mereu că este o aplicație separată, dedicată creării și menținerii unui serviciu securizat de mesagerie.
Toate acestea sunt pe cale să se schimbe. Facebook a anunțat recent că intenționează să combine trei platforme separate de mesagerie. Aceștia intenționează să combine funcțiile de la Facebook Messenger, WhatsApp și Instagram, permițând utilizatorilor să își trimită mesaje reciproc între cele trei rețele.
Una dintre surse a confirmat că în prezent se plănuiește lansarea criptării end-to-end pe toate cele trei platforme. În teorie, această schimbare ar face Facebook Messenger și Instagram să fie la fel de securizate ca și WhatsApp. Cu toate acestea, acest lucru ar putea face WhatsApp mult mai puțin sigur, aducându-l la standardele celorlalte platforme.
Lacunele de securitate de la WhatsApp
WhatsApp promite criptare end-to-end - o funcție de securitate grozavă. Cu toate acestea, există câteva lacune pe care compania trebuie să le abordeze.
Declarația sa de legalitate afirmă: „Ca parte a familiei de companii de la Facebook, WhatsApp primește informații de la și distribuie informații către această familie de companii. Putem folosi informațiile pe care le primim de la ele iar ele pot folosi informațiile pe care le distribuim noi pentru a ne ajuta să operăm, să furnizăm, să îmbunătățim, să înțelegem, să personalizăm, să sprijinim și să comercializăm Serviciile și ofertele noastre.”
„Facebook și celelalte companii din familia Facebook pot utiliza, de asemenea, informații de la noi pentru a vă îmbunătăți experiențele din cadrul serviciilor acestora, cum ar fi sugerarea de produse.”
„Nu reținem mesajele utilizatorilor noștri în cursul obișnuit de furnizare a Serviciilor noastre. Cu toate acestea, reținem informațiile despre contul utilizatorilor inclusiv imaginea de profil a acestora, numele profilului sau mesajul de stare, dacă aceștia decid să le includă ca parte a informațiilor despre contul lor.”
Pe scurt, aceasta înseamnă că, deși mesajele voastre sunt probabil securizate, WhatsApp stochează datele de utilizator pe servere private. Compania poate utiliza aceste informații în scopuri de marketing.
În plus, în cazul unui eveniment "extraordinar", datele stocate pe serverele lor pot fi divulgate guvernului. Hackerii pot „sparge” serverele celor de la WhatsApp și să obțină acces la numerele de telefon și detaliile contului utilizatorilor.
Top 5 alternative la WhatsApp - Aceste aplicații vă vor păstra confidențialitatea și vă vor menține în siguranță
1. Signal
Signal este gratuit, are o criptare puternică și funcționează pe toate platformele mobile. Ca majoritatea altor aplicații de mesagerie, Signal este foarte simplu de utilizat. De asemenea, suportă apeluri vocale și video, astfel încât să nu pierdeți nimic din beneficiile de la WhatsApp.
Signal include fișiere de instalare pe desktop pentru a putea utiliza aplicația atât pe computer, cât și pe telefonul mobil.
Fiecare mesaj este criptat, deci numai expeditorul și destinatarul le pot citi. Mesajele sunt complet indescifrabile pentru hackeri. Signal utilizează criptarea open-source, care permite le experților să o testeze și să găsească breșe. Acest lucru face ca aplicația să fie și mai securizată.
Utilizatorii pot alege să lase mesajul să dispară prin setarea unui interval de timp pentru ștergerea automată. Acest lucru garantează confidențialitatea, chiar dacă mai are acces la telefon și altcineva.
Signal nu are emoticonuri animate. Cu toate acestea, puteți importa în aplicație aceste semne grafice din dispozitiv.
Pro
- Criptare end-to-end
- Criptare open-source
- Disponibilă pe toate platformele importante
- Ștergerea automată a mesajelor
Contra
- Fără emoticonuri animate
Clasament: 4.8/5
2. Threema
Threema promite intimitate completă. Listele de contacte și informațiile despre grupuri sunt stocate numai pe telefon, nu și în aplicație. Mesajele sunt șterse de îndată ce au fost livrate. În plus, vă puteți conecta la persoane care utilizează un cod de identificare Threema cu 8 cifre în loc de un număr de telefon, protejând în același timp confidențialitatea. Puteți verifica contactele cu coduri unice de tip QR.
Threema folosește o criptare end-to-end pentru toate tipurile de mesaje, inclusiv mesaje text, apeluri vocale, fișierele partajate și chat-uri în grup. Aceasta vă criptează până și mesajele de stare, astfel încât nimeni să nu poată urmări ceea ce postați. Mesajele pot fi citite numai de către expeditor și destinatar.
Puteți utiliza aplicația Threema în siguranță și prin browser. La fel ca și WhatsApp, aplicația suportă funcții de formatare, dar și trimiterea locației sau a fișierelor. Spre deosebire de WhatsApp, utilizatorii pot crea sondaje și pot lăsa feedback cu "apreciere" la mesaje. Puteți chiar să ascundeți anumite chat-uri și să le protejați cu parolă.
Threema are sediul în Elveția, țară cunoscută pentru legile sale privind protecția confidențialității.
Pro
- Nu este nevoie de numărul de telefon
- Contactele pot fi verificate cu coduri QR
- Funcții de formatare a textului
- Chat-uri protejate cu parolă
Contra
- Aplicație cu plată
Clasament: 4.6/5
3. Telegram
Cu peste 200 de milioane de utilizatori activi, Telegram este o alternativă populară la WhatsApp. Această aplicație bazată pe cloud funcționează pe mai multe platforme. În mod similar cu WhatsApp, aceasta utilizează un sistem de bifă-dublă pentru a vedea când s-a livrat mesajul.
Aplicația oferă criptare obișnuită de tip end-to-end pentru apelurile vocale, asigurându-vă că nimeni nu le poate asculta. Cu toate acestea, criptarea mesajelor trebuie să fie activată manual pentru a preveni stocarea.
La fel ca Signal, Telegram oferă posibilitatea de a șterge automat mesajele după un anumit timp. De asemenea, suportă partajarea de fișiere multimedia.
Pro
- Software open-source
- Platformă prietenoasă
- Bazată pe cloud, așa că nu veți pierde niciodată materialele
Contra
- Criptarea nu este implicită și trebuie să fie activată manual
- Criptare standard proprie, care a fost criticată
Clasament: 4.5/5
4. Wire
Fiind protejată de legile europene privind păstrarea datelor, Wire este o aplicație de mesagerie securizată, cu criptare de tip end-to-end. Aceasta oferă conturi personale gratuite și abonamente plătite pentru companii, cu suport și funcții suplimentare. Wire oferă comunicare clară prin voce și video.
Wire suportă partajarea ecranului în grup și 1:1. De asemenea, suportă partajarea de fișiere multimedia și filtrare audio. Fiind disponibilă pentru toate platformele importante, vă puteți conecta la cont de pe opt dispozitive sincronizate.
Puteți să formatați textul cu caractere aldine sau italice și să creați liste în cadrul chat-urilor. De asemenea, veți putea optimiza dimensiunile fișierelor pentru a permite partajarea ușoară și să setați timpii de ștergere a mesajelor pentru a vă proteja confidențialitatea.
Pro
- Chat-uri securizate
- Mesaje cu timp de expirare
- Abilitatea de a utiliza simultan 8 dispozitive
- Conversații formatabile
Contra
- Aplicație plătită
Clasament: 4.4/5
5. Riot.IM
Suportă apeluri VoIP și video, precum și criptarea end-to-end pentru mesaje. Fiecare utilizator primește un ID unic care este utilizat în loc de numărul de telefon, ajutându-vă să vă protejați confidențialitatea.
Riot lucrează pe un software open-source. Deși aplicația are proprii săi roboți, dezvoltatorii sunt bineveniți să îi creeze pe ai lor. Acest lucru le permite utilizatorilor să interacționeze cu software-ul, acesta devenind mai versatil și mai securizat. Caracteristicile open-source fac aplicația Riot mai potrivită pentru echipele de dezvoltatori decât pentru grupurile corporatiste.
Riot are camere de conversație iar utilizatorii pot vizita orice cameră publică de chat. De asemenea, oferă camere private pe care le puteți vizita în baza unui link.
În plus, clientul pentru desktop are o interfață simplă și prietenoasă, iar aplicația este disponibilă în șapte limbi. De asemenea, vă permite să vă conectați la alte aplicații.
Pro
- Coduri de utilizator în loc de numere de telefon
- Software open-source
- Client simplu pentru desktop
- Disponibil în șapte limbi
Contra
- Criptarea nu este activată în mod implicit și trebuie pornită manual
Riot are drept scop combinarea instrumentelor de productivitate cu comunicarea. Permițându-vă să vă dezvoltați singuri instrumentele, această aplicație deschide o mulțime de posibilități pentru viitoarele aplicații de chat.
Clasament: 4.2/5
Dacă doriți să vă asigurați că mesajele rămân confidențiale, probabil ar trebui să ștergeți WhatsApp și să găsiți o alternativă. Aplicațiile sugerate mai sus sunt cunoscute pentru criptarea lor puternică.
Căutați mai multe soluții de confidențialitate? Aflați cum să vă protejați confidențialitatea pe iPhone sau cum să supraviețuiți online fără Google.
Te rugăm să ne spui cum putem să îmbunătățim acest articol. Feedback-ul tău este important!